Antrenorul Mircea Lucescu a discutat, marți, mai multe minute cu aproximativ 20 de fani ai formației FC Timișoara, unii dintre aceștia reproșându-i gestul de la finalul meciului Poli Timișoara – Dinamo, disputat în sezonul 1987-1988.
La sfârșitul antrenamentului echipei Șahtior, desfășurat pe o ploaie torențială pe stadionul Dan Păltinișanu, tehnicianul Mircea Lucescu a fost abordat de câțiva fani timișoreni. Unii dintre aceștia i-au reproșat gestul de la finalul meciului din 1987, însă Lucescu a explicat că toate acele informații au fost doar "zvonuri răutăcioase" și că el a avut întotdeauna o admirație pentru publicul timișorean. Tehnicianul Mircea Lucescu a dat autografe și s-a pozat cu fanii care așteptau la vestiare încheierea antrenamentului formației lui Ioan Ovidiu Sabău.
Mircea Lucescu a comentat acel incident și în cadrul conferinței de presă de dinaintea antrenamentului: "Nu înțeleg care este problema cu meciul din ’87 și de ce toată atenția este îndreptată spre mine. În fotbal trebuie să mai ai și bun-simț, la fel ca în orice sport. Cred că istoria Timișoarei nu stă doar în acel meci, ei au făcut performanțe când au eliminat pe Celtic, pe Atletico Madrid și când au făcut 1-1, acasă, cu Real Madrid. De ce nimeni nu a remarcat faptul că am făcut o donație de 100.000 de euro pentru sinistrații din Banat".
În sezonul 1987-1988, Poli Timișoara, antrenată atunci de Jackie Ionescu, a învins, cu scorul de 2-1, pe Dinamo, pregătită de Mircea Lucescu, în etapa a 11-a de campionat. La finalul meciului, Mircea Lucescu i-a amenințat pe bănățeni cu retrogradarea, formația timișoreană retrogradând la finalul sezonului prima sub linie, cu două puncte mai puțin decât Sportul Studențesc.
La urcarea în autocar, fanii echipei timișorene i-au arătat lui Lucescu că meciul de miercuri se va încheia cu scorul de 1-1.
FC Timișoara întâlnește Șahtior Donețk, miercuri, de la ora 20.30, în manșa secundă a turului III preliminar al Ligii Campionilor, în tur scorul fiind 2-2.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER